Și oare cât valorez eu?

”Indiferent de ce nume ți-a dat viața, indiferent de cum te știe lumea, Dumnezeu are un nume nou, și pentru El ești un erou chiar când pare că ai eșuat sau că nu ai făcut mare lucru.Dumnezeu are altă măsură în toate!”

Aceste cuvinte mi-au fost scrise de o persoană. Le-am citit și mi-a rămas gândul tot la ele. Aș vrea să te întreb dacă te-ai simțit etichetat vreodată?  Poate că oamenii nu ți-au spus-o direct dar tu ai simțit că ai fost inclus într-o etichetă. Poate plăcută, sau poate neplăcută. 

Odată, pe când eram în clasa a treia, sau a patra, doamna educatoare ne-a dat la toți niște conuri făcute din hârtie. Apoi, fiecare dintre noi, a primit mai multe etichete din acelea ce se lipesc și câte un pix. A trebuit să scriem câte ceva despre fiecare din colegii noștri. Am mers la fiecare și am lipit etichete pe conurile lor. 
La final, doamna educatoare ne-a rugat să ne ridicăm în picioare, pe rând și să citim ce ne-au scris colegii. Pe conul meu, am găsit multe etichete ce conțineau lucruri drăguțe, dar, au existat acolo și două bilețele sau poate doar unul singur, nu mai știu exact, în care a fost scris cuvântul: proastă. Când mi-a venit rândul să mă ridic în picioare și să spun ce etichete am primit, nu am zis nimic despre acea etichetă. Am ținut-o secretă. Cine știa despre ea? Doar eu și persoana care a lipit-o. Cine a lipit-o? Nu știu. Știu însă că nu m-am simțit bine citind-o, că am fost rușinată și că poate m-am întrebat de ce?!

De-alungul vieții am fost etichetată în multe moduri. Unii m-au văzut săracă, copil necăjit, abandonat de tată. Alții m-au văzut retrasă, tăcută și prostuță. Unii m-au văzut iresponsabilă, alții cuminte. Unii m-au văzut frumoasă, alții urâtă. Unii m-au considerat demnă de prietenia lor, alții m-au alungat, au considerat că nu sunt de ajuns. 
Lista ar putea să continue...
Oamenii m-au văzut întotdeauna așa cum au dorit ei, mi-au pus etichete, unele adevărate, altele false, unele plăcute, altele dureroase. Cum m-a văzut Dumnezeu? Ce etichetă mi-a pus El?

Dumnezeu are o măsură diferită, Dumnezeu vede diferit. De ce? Pentru că Dumnezeu cuprinde tot ceea ce ești, nu doar o parte din tine. Dumnezeu știe de ce ești în stare, știe unde eșuezi, unde te ridici. Dumnezeu știe ce valoare ai, iar valorea ta e singura etichetă pe care ți-o dă El. 

Și oare cât valorez eu? Dar tu cât valorezi?
Nimic mai mult sau mai puțin decât sângele sfânt al Mântuitorului nostru, vărsat la Golgota, pe cruce. 
Cum te vede Dumnezeu? Exact așa cum ești. Și ce scrie pe eticheta dată de El? 

”Fiu de Dumnezeu, ești salvat, ești prețios! Valorezi mai mult decât îți poți închipui.”

Sursă imagine: Pinterest

Îi cântăm în piept atunci când dorul apare

Articol câștigător la concurs, locul 3. Scris de Maurizia, vă invit să aruncați o privire și pe blogul ei: http://libelule-in-plina-noapte.blogspot.ro/

Se spune că există un om care ne-a marcat viața. Unul pe care îl purtăm în inimă oriunde ne aflăm, îi cântăm în piept atunci când dorul apare, umblăm prin albume pentru a redesena amintiri. Există un om care te-a învățat să mergi drept, cu pasul hotărât, dar zburând spre Cer.

Îmi este imposibil să vorbesc de o singură persoană, aşa că am sa spun despre mai multe, acestea alcătuind un întreg.

Prima persoană este mama.
Mama, ce cuvânt mare, nu-i aşa? Format din 4 litere si cu multe semnificații. Ea mi-a arătat ce înseamnă să infrunti furtunile. Să îți ştergi repede lacrimile, pornind din nou la drum. Ea mi-a spus să nu am încredere în toți oamenii, că unii îmi zâmbesc pe față şi aceleași persoane îmi pun otravă în suflet când mă întorc cu spatele. Nu am crezut-o, dar a trebuit să învăț niste lecții pentru a gusta cuvintele ei, în cele din urmă.

O altă persoană este Luminița.
Nu am mai văzut-o de foarte mult timp. Era o fată de etnie rromă cu care mă jucam când eram mică. Îmi aduc aminte de ea umblând prin piață cu un coş împletit plin cu bujori şi flori de liliac, răspândind aroma primăverii. Oamenii se uitau urât la mine şi la ea, deoarece ne văzuseră că ne jucam amândouă. Când am observat asta, am luat-o de mână şi am început să râdem. Atunci, lumea s-a uitat şi mai urât. Luminița, fata cu bujori şi liliac, aprinzând o frântură din copilărie. Aşa o țin minte. Cu un coş de nuiele plin, aducând primăvară.


Domnul profesor de franceză din liceu.
Un om tare bun şi blând. Un om care îmi va fi mereu drag. El m-a învățat ce înseamnă pasiunea şi eleganța. Demnitatea. Respectul. Inteligența. Bunătatea. Acestea fac un om mare.

Mai sunt multe persoane pe care le port în gând, dar mai ales în inimă. Mai sunt oameni care m-au făcut să plâng, m-au făcut să simt ura, mi-au arătat ce înseamnă să trăiești. Sunt oameni care m-au rănit şi de la care am învățat ceva. Sunt oameni pe care i-am iubit, dar tare mi-aş fi dorit să fie şi invers. Sunt oameni (sau poate unul) care îți răstoarnă lumea complet, nici nu stii când şi cum. Ai vrea să vezi cum sunt, cum gândesc, dar parcă nu există niciun pod spre ei. Sunt persoane (sau doar una) care te atrag brusc. Te trezești în fața unor curenți şi nu prea te poți împotrivi lor. Au ceva şi nu îți explici ce, dorind sa vezi ce taine şi ce lumi ascund. De la astfel de persoane am învățat ori să aştept, ori să accept că ele nu vor rămâne în viata mea. Asta doare.

Fiecare om are o poveste. Depinde cine vrea să citească, unele cărți sunt complicate. Dar tocmai de la acestea ai ce învăța. Asa că, stai cu inima deschisă şi lasă oamenii să treacă prin ea. Păstrează ce e de păstrat. Nu primi gunoiul lor în suflet. Adună ce e frumos şi plin de iubire. Noi suntem mari căutători de comori, păcat că nu ne dăm mereu seama care sunt de preț şi care nu au nicio valoare.
Fii atent la oameni. Prin ei vei creşte.

Sursă imagine: Pinterest

Scrisori de încurajare - Proiect


Poate și tu ai căzut la un moment dat din cauza oboselii atât fizice cât și sufletești, și poate că uneori te-ai simțit singur și neînțeles de lume. Și eu mă simt câteodată așa, pentru că sunt un om ca și tine. 

Și, pentru că noi, ținem unii cu alții și vrem să ne fim alături, m-am gândit la un proiect drăguț prin care am putea să facem asta. 

M-am gândit la niște scrisori de încurajare. 
Poate că nu ne cunoaștem în mod personal, și totuși ne asemănăm atât de mult. Astăzi, te invit să rupi barierele, să lași diferențele și chiar necunoscutul deoparte, să pui mâna pe o bucățică de hârtie, un pix și pe câteva cuvinte pe care le ai ascunse în suflet și să scrii o scrisoare de încurajare pentru cineva. 

Cum putem să facem asta? Simplu. Ne vom aduna un grup de oameni (oricine dorește este bine venit), fiecare dintre noi va scrie câte o scrisoare de încurajare pentru fiecare persoană participantă. (Nu, nu te speria, nu trebuie să scrii ceva kilometric, e de ajuns și un singur rând). Astfel încât la final fiecare să scrie niște cuvinte încurajatoare dar să și primească. Scrisorile se vor trimite prin poștă.

Poate ai fost obosit sau încă ești, poate ești într-o problemă, poate oamenii nu te înțeleg. Ce cuvinte ai vrea să primești? Pe acelea scrie-le, cineva s-ar putea să aibă nevoie de ele. 

Ce spuneți, vă place ideea?

Dacă da, vă aștept mailurile cu gândul de a participa la acest proiect pe laviniahumeniuc@gmail.com 
până pe data de 16 septembrie.
Nu fiți doar spectatori, fiți participanți, lucruri frumoase se pot întâmpla! 

Stăteam cu fața către soare

Una dintre amintirile mele preferate din copilărie este aceasta: într-o vară, eram în curtea bunicilor, stăteam pe o bancă și respiram. Admiram soarele. Era dimineață iar razele lui încă nu transmiteau atât de multă căldură precum o făceau în timpul zilei. Eu, stăteam cu fața către soare și mă bucuram. Uneori soarele se ascundea după nori, atunci mă necăjeam,pentru că îmi dispărea sursa de lumină. 

Câteodată în viață, ne dispare sursa de lumină. Se aștern nori grei pe cer și odată cu ei năvălește furtuna. În acele momente sufletul ne este cuprins de disperare iar în jur nu se mai zărește nimic. Uneori zacem în acea deznădejde zile întregi sau chiar luni de zile. 
Când apare tăcerea și te cuprinde un sentiment de singurătate, când simți că nu mai poți face față greutăților căci furtuna e tot mai puternică iar vântul te apleacă la pământ, amintește-ți ceva: soarele este ascuns, nu dispărut. Sursa ta de lumină este undeva în apropiere. Ea nu lipsește ci este doar ascunsă de ochii tăi. 

Dacă ți-ai deschide inima și ai privi cu atenție în jur, dacă nu ți-ai mai concentra atenția spre norii amenințători, spre picăturile ce cad cu putere la pământ sau spre vâjâiala vântului, atunci ai înțelege că soarele este acolo, iar lumina lui nu s-a sfârșit. Soarele nu va înceta niciodată să existe, atunci când se ascunde trebuie să privești cu atenție în jurul tău și să îl cauți. 

Când totul pare în zadar, caută soarele, învață să dansezi în mijlocul furtunii, să lași la suprafață tot ceea ce este mai bun. Furtunile curăță, ele te apleacă dar tu te poți ridica, dacă alegi să vezi partea lor bună, dacă alegi să te întorci cu fața către soare. 

Ți-ai găsit sursa de lumină astăzi? Ai dansat în furtună?

P.S. Nu uita că norii pleacă la fel de repede precum au și venit. Soarele rămâne învingător.

Sursă imagine: Pinterest

Curaj, inimă dragă


Poate că ai căzut de prea multe ori. Poate că porți bătălii în tine pe care nu le știe nimeni, și sunt atât de grele. Poate că ești singur, descurajat și istovit.
Uneori ți se pare că lumea te condamnă iar prietenii te părăsesc și nu te înțeleg. Cândva credeai că Dumnezeu poate să facă atât de multe, dar acum când povara e tot mai grea credința îți scade din ce în ce mai mult.

Curaj, inimă dragă. Dumnezeul în care te încrezi nu s-a schimbat. Este același. Mai știi, cum trecea Iisus prin mulțime?
Când orbul a început să strige: Iisuse, fiul lui David, ai milă de mine, ucenicii i-au spus să tacă, dar el a strigat și mai tare.
Când femeia aceea a gândit, că numai dacă s-ar atinge de haina Lui ar primi vindecarea și așa a și fost.
Mai știi ce a zis sutașul? O, Doamne, zi o vorbă și-i de ajuns.

Curaj, inimă dragă. Dumnezeul tău e viu și lucrător. Oare care din problemele pe care le înfrunți astăzi este prea mică pentru Cel ce a creat tot ce are ființă?
Oare nu aude Dumnezeu strigătul tău și inima ce-ți bate în ritm alert? Oare nu îți vede El lacrimile ce îți curg în miez de noapte pe obraz?
Crezi că Dumnezeu nu îți cunoaște sufletul și viața?

Dumnezeu știe de câte ori ai căzut și de câte ori ai să mai cazi. Dumnezeu îți știe povestea de azi și durerea de ieri. Dumnezeu știe câți oameni ți-au săpat cicatrici în suflet și câți te-au mângâiat. El știe câți dintre ei te-au osândit.
Dar, primește astăzi vestea bună, ești iertat. Iisus ți-a spălat păcatul și vrea să îți ofere mângâiere. Cel ce a dat vedere orbului mai trece și astăzi prin cetate. Poate că nu îl vezi cu ochii aceștia de carne, dar îl poți atinge cu sufletul.

Curaj, inimă dragă, Dumnezeu te așteaptă. Roagă-te, căci Dumnezeu poate!

Sursă imagine: Pinterest

Tată, mi-e dor de tine!

Articol câștigător, locul 2 la concurs, scris de Narcisa. Vă invit să treceți și pe la ea! https://gandurideprimavara.wordpress.com/

Cele mai vii și mai frumoase amintiri din copilărie sunt legate de tata. Când eram mică de tot, abia așteptam să vină de la serviciu, ca să îi aduc papucii de casă și apoi să mă cațăr în brațele lui. Când am mai crescut, mergeam amândoi în plimbări lungi pe câmp și la pădure, munceam amândoi în grădină, la vopsit ușile și geamurile și chiar la zugrăvit mă lua să îl ajut.

Tata m-a învățat cât de valoroasă sunt. Vorbea odată cu un vecin căruia, printre altele, îi spunea că pe fata lui nu o dă nici pe șapte feciori. Pe mine m-a pufnit râsul auzindu-l și m-am gândit: ”Ce prostii mai vorbește și tata!” Dar nu am putut să uit acele cuvinte și mi le amintesc și acum, când mă simt fără valoare și tata nu mai e lângă mine, ca să îmi spună cât de iubită și de prețuită sunt.

Tata m-a învățat să fiu independentă și să mă descurc singură. Voiam să-mi vizitez sora din Germania și pe vremea aceea se putea trece granița numai cu viză, iar vizele se obțineau destul de greu. Tata a stat la coadă la Consulatul German ore întregi, iar când am ajuns și eu acolo, nu mai era mult de așteptat și m-a lăsat să îmi iau viza singură. Atunci am fost nemulțumită și i-am reproșat că mă lasă singură, dar acum realizez: dacă ar fi făcut el totul pentru mine, cum m-aș fi descurcat acum, când el nu mai poate să mă ajute?

Tata m-a învățat să citesc Biblia. Îmi amintesc și acum cum mă sfătuia că, oricâte predici bune aș asculta, nu este de ajuns, ci este nevoie să citesc Cuvântul lui Dumnezeu și să-L las să îmi vorbească prin el, să mă ajute să înțeleg chiar lucruri noi, pe care nu le-am priceput înainte.

Tata m-a învățat ce înseamnă dragostea fără cuvinte. Când se făcea seară și eu nu ajungeam acasă, își lua bicicleta și venea după mine. Uneori mă incomoda și mi se părea că grija lui pentru mine este exagerată... dar acum cât mi-aș dori să mai am parte de ea! Iar când mama era plecată pentru un timp la sora mea și tata, fiind în comitetul Bisericii, a fost nevoit să meargă și el câteva zile la o conferință, la întoarcere m-a îmbrățișat ca și cum nu m-ar mai fi văzut de mult timp și a răsuflat ușurat că supraviețuisem singură acasă.

Tata m-a învățat să am grijă de cei pe care îi iubesc, prin exemplul lui personal. El s-a îngrijit cu drag de mama, timp de mulți ani, ea fiind deseori bolnavă, iar după ce el s-a dus într-o lume mai bună, am rămas eu ”în locul lui tata”, cum spunea mama. Mi-a fost tare greu, și încă îmi este greu fără el, chiar dacă au trecut mulți ani de când nu îl mai am lângă mine, dar ceea ce a sădit el în inima mea va rămâne acolo pentru totdeauna. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu tata pe meleagurile veșniciei!


Sursă imagine: Pinterest

Dragi fete, există băieți care așteaptă


Dragi fete, există băieți care se pun pe genunchi și vorbesc cu Dumnezeu despre acea fată - the one. Băieți care se uită în jur (nu pentru că caută, ci pentru că nu sunt orbi), văd fete frumoase și își spun: într-o zi, o voi întâlni și eu pe fata pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru mine. 

Dragi fete, există băieți care știu ce vor. Băieți care nu au nevoie să se uite la ce fac ceilalți, la cum se distrează alții cu fetele, pentru că ei știu că o inimă trebuie prețuită. Aceștia știu exact ce caută la o fată, știu pe cine își doresc să aibă alături. Ei își creionează în minte persoana cu care vor să își petreacă nu doar câteva momente, ci întreaga viață. 

Dragi fete, există tineri care apreciază așteptarea! 
Băieți care doresc ca tu să îi aștepți, ca tu să nu îți dăruiești bucățele din inimă și din trup pe la tot pasul. 
S-ar putea ca într-o zi să stai față în față cu un tânăr care îți va spune: Eu te-am așteptat! Tu de ce nu ai făcut-o? 

Poate că realitatea pare să lovească uneori prea tare, poate că oamenii nu mai pun accentul pe așteptare și pe dragoste adevărată. Adevărata dragoste cere sacrificiu, iar oamenii caută să evite din ce în ce mai mult acest cuvânt. Comoditatea e mai ușoară. E mai ușor să schimbi parteneri, să dai peste persoane noi, să o iei de la capăt, să rămâi la stadiul de îndrăgostit unde totul e dulce ca mierea. 
Să faci parte dintr-o relație de durată e mai greu. Uneori sunt certuri, neajunsuri, enervări. Sunt de toate. 

Însă persoanele ancorate în Dumnezeu știu ce au de făcut. Ele învață că trebuie să fie ajutorul potrivit în orice vreme. 

Dragi fete, există băieți care doresc să fie ajutorul potrivit, băieți ancorați în Dumnezeu. Băieți care vor să își dăruiască inima întreagă și să primească una întreagă înapoi. 

Pe acești băieți, să-i așteptați. 

Sursă imagine: Pinterest

Se moare câte puțin


Lumea în care trăiesc moare câte puțin în fiecare zi, dar pe mine, lasă-mă să visez. Doresc să îmi crească aripi, să mă pot înălța cu ele până la cer, să ating pulberea de nori și întinderea de stele, curcubeul și soarele. 

Se moare câte puțin, încet, dar sigur. Dacă s-ar muri dintr-o singură suflare, ar fi prea evident. Dar i se spune răului bine, așa treptat. Azi puțin, mâine puțin. Se ajunge la catastrofă din puținul acesta, dar nimeni nu pare să observe.

Nu ne dăm seama că noi am creat de fapt totul, când l-am împins pe Dumnezeu la o parte din planurile noastre, când am început să fim iubitori de sine, când viața a încetat să mai aibă valoare, când sufletul a fost făcut mic și inexistent iar trupul ridicat în slăvi și vândut. 

Se moare câte puțin, atunci când noi renunțăm să mai credem. Când îngropăm copilul din noi și facem loc desfrâului, imoralității și egoului. 

Lumea în care trăiesc moare, dar eu nu vreau să mor. Pe mine, lasă-mă să iubesc, te rog. Dă-mi o inimă mare în care să încapă toată lumea și tot universul. Fă-mi sufletul curat, spală-mi hainele și fă-mă să semăn cu Tine. Dă-mi mâini lungi și darnice, să ajungă pe la toți, învață-mă să zbor. 

Pe mine lasă-mă să respir aer curat, dă-mi din odihna și pacea Ta. Și te-aș mai ruga, dacă poți, trezește lumea din ațipirea aceasta groaznică. Trezește totul. 

Sursă imagine: Pinterest

Nu am strigat-o vreodată pe nume.


Articol câștigător, locul 1 la concurs. Scris de Ana- Maria. Vă invit să intrați și pe blogul ei :) http://soapteinfurtuna.blogspot.ro/

N-are să-i ridice nimeni o statuie. Lumea întreagă n-are să vadă ce persoană extraordinară e fiindcă tot ce are mai bun e ascuns de ochii lumii. Tot ce are mai bun mi-a dăruit mie, să-mi rămână în inimă pentru totdeauna ca un secret între noi două. Nimeni nu ştie cât de multe sacrificii a făcut, cu câtă blândeţe şi înţelepciune m-a învăţat să stau în picioare.

Cândva credeam că ştie totul. Credeam că ea are răspunsul corect pentru orice problemă, că ajunge doar să o întreb. Am crescut şi am văzut că nu e aşa. Şi totuşi, acum mai mult ca niciodată, nu încetez să mă minunez când mă uit la ea. Nimeni nu-i va cere vreodată să ţină un discurs motivaţional, dar nu e nimeni pe pământ ale cărui cuvinte să mă aline ca ale ei. 

E omul care mă învaţă zi de zi ce înseamnă cu adevărat să fii o persoană puternică. Îmi arată cum adevăratul curaj stă în a-ţi duce tăcut luptele, cum să îţi întăreşti credinţa uitându-te dincolo de aparenţe şi mă face să mă rog să primesc măcar jumatăte din dragostea şi răbdarea ei faţă de ceilalţi oameni şi ştiu că voi fi un om bun.


Încă de când pentru mine nu exista alt cuvânt pe lume, am strigat-o. I-am spus „mama” şi de atunci nu a avut nevoie de nume pentru mine. Sunt milioane de mame în lume, dar numai una contează cu adevărat pentru mine. Nu cred că voi putea face vreodată ceva să-i mulţumesc suficient pentru că mi-a dăruit lumea întreagă şi mi-a arătat că mult mai de preţ decât succesul (în orice fel e definit el de oameni) e o inimă iubitoare şi nişte braţe în care te poţi simţi în siguranţă. 

Sursă imagine: Pinterest

P.S. Urmează să trimit și coletul curând.

Într-o zi, bunicul a plecat.


Când timpul își pune amprenta nimic nu mai e la fel. 
Odată intram pe poartă și zăngănitul scos de aceasta îmi umplea stomacul de fluturi și văpăi. Mă gândeam cu bucurie că îmi voi vedea bunicii. Bunica îmi va ieși înainte, prima, și de undeva, de prin spate o va urma bunicul.

Odată, mi se părea că cerul coboară pe Pământ, că zorile au ceva dumnezeiesc în ele iar locul acela arată a paradis. Datorită lor, bunicilor. Doi oameni simpli cu o inimă mare.

De ceva vreme când poarta se deschidea, nu mai apărea decât bunica. Bunicul era la pat. Nu mai venea să mă întâmpine, nu mai punea bagaje pe bicicletă și nu mă mai privea așa cum o făcea cândva. Nu mă mai întreba ce fac, îl întrebam în schimb eu pe el și nu putea să îmi răspundă. Dar știam, știam că e în durere.

Într-o zi, bunicul a plecat. S-a dus la cer, la Dumnezeu. Și poate trupul lui bolnav și trecător nu a putut să exprime asta, dar eu știu că în acel moment el avea o sclipire în ochi, un licăr în inimă și o speranță în suflet. Era bucuros. 

Când a plecat, nu a luat nimic cu el. Nici casa, nici bicicleta, nici bani, nici pământ, nici măcar trupul acela muritor. A plecat doar cu sufletul.

Apoi am intrat din nou pe poarta aceia și mă așteptam să îl mai văd ieșind de pe undeva, mă așteptam să vină, dar nu a mai venit. El nu mai era.

Eu mi-l amintesc ca pe un om tăcut, cu suflet bun.

Celor care treceți pe aici, vă zic astăzi ceva. Bunicul a lăsat în urmă oameni și amintiri. Nu își aduce nimeni aminte ce haine a purtat, câți bani a avut, pe unde a umblat, ci doar, ce a făcut, câtă iubire a lăsat în urmă.

Așa că lăsați trupul acesta muritor deoparte și îngrijiți-vă de suflet, e tot ce va rămâne într-o zi din voi. Sufletul vostru și amintirile sădite în sufletele altora.

Sursă imagine: Pinterest

Câștigătorii concursului


Aș vrea să îi felicit pe toți cei care au avut curajul să își deschidă sufletul și să îmi trimită o bucățică din povestea lor de viață, pentru concurs.

Din 5 articole primite, 3 vor fi publicate pe blogul acesta, cu menționarea numelui autorului și premiate cu o surpriză.

Persoanele câștigătoare sunt:
Locul 1: Ana-Maria
Locul 2: Narcisa Flaviana
Locul 3: Maurizia N.

Felicitări!

Vă voi contacta prin email mai târziu, urmând să discutăm detalii.

Are sufletul desenat cu flori

Partea cea mai frumoasă la oamenii minunați, e că ei nici măcar nu își dau seama de efectul pe care îl au asupra altor oameni. Ei te luminează fără să știe ce fac, pentru că ei nu fac asta ca să te impresioneze, nu se forțează, ei pur și simplu sunt, iar acest lucru e de ajuns. 

Am întâlnit o fată, avea ceva diferit de ceilalți. O sclipire, ceva aparte. Îmi părea plină de viață și jucăușă. Copilăroasă, dulce. Îmi amintea de mine, de vechea eu. 

Nu m-am gândit că se va cuibări la mine în suflet. Nici măcar nu știu cum s-a întâmplat, dar știu că azi e acolo și că dacă nu aș fi cunoscut-o, i-aș fi dus dorul. E prietena pe care și-ar dori-o oricine. 

Când sunt la pământ, mă ridică, are mereu cuvintele potrivite la ea și nu încetează să le rostească. Când vede că nu mai am speranță iar vorbele nu mă ajută, se așează lângă mine și mă lasă să mă liniștesc iar între timp se roagă pentru mine. 
Nu mă judecă. Mă acceptă așa cum sunt.
Când sunt veselă, e acolo. Când e veselă îmi dă și mie din bucuria ei. 

Cuvintele nu sunt de ajuns ca să o pot descrie, așa cum o văd eu. E ca un diamant ce strălucește de la mare depărtare, dar nu își cunoaște valoarea. 

Are sufletul desenat cu flori și în fiecare zi rupe câte una și împarte la fiecare. 
Mie, cred că mi-a dăruit un buchet întreg, pentru că îi simt mireasma peste tot. 

Ea este prietena mea, Ala (M), mi-aș dori ca într-o zi să se poată vedea prin ochii mei, ca să înțeleagă cât e de prețioasă. Ea este un dar de la Dumnezeu. 

Sursă imagine: Pinterest

Vă rog nu uitați de concurs!
Related Posts Plugin for Blogger...